Reducere!

Altfel despre Părintele Arsenie Boca

29,99 lei 25,49 lei

Cod Produs: 9786068770888 Categorii: ,

Descriere

Volumul de față pune laolaltă o sumă de analize, expertize, idei, opțiuni, frământări, nelămuriri ale unor intelectuali creștini incitați să abordeze o altfel de perspectivă asupra Părintelui Arsenie Boca – de a cărui sfințenie nu se îndoiește niciunul. Am recurs astfel la experiența câtorva oameni punându-le o serie de întrebări, cât mai aspre, frontale, reluând totodată și acele întrebări incomode care persistă de ani buni în spațiul public, referitoare la personalitatea Pr. Arsenie Boca. Este interesant și tonic să rezum aici specializările participanților la această carte: teologie ortodoxă, filosofie, istoria religiilor, antropologia religiilor, istoria Bisericii, bizantinologie, istorie recentă, fizică (fizică cuantică, fizica laserelor), matematică, medicină (psihiatrie și neurologie), arhitectură, arhitectura spațiului sacru, filologie, literatură, presă, drept, diplomație. Majoritatea dintre aceștia au dobândit cele mai înalte calificări în domeniile lor de specialitate, sunt cercetători, unii sunt profesori în mediul universitar etc.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.