Diavolul în Paradis – Dorin Petrisor

10,00 lei

Diavolul în Paradis este un roman poliţist. Sau, mai exact, un fals roman poliţist (acceptând că descifrarea enigmei cade în cele din urmă pe un loc secund) care vorbeşte, fără pretenţii, fără sentenţiozităţi sau aere superioare, despre România contemporană. Un roman despre un tun imobiliar dintr-un ficţional oraş transilvănean, tribulaţie economică în vâltoarea căreia sunt cuprinse, cu mic, cu mare, personaje care dintre care mai diverse, de la primar la cerşetor, de la directorul liceului la proxenet, de la poliţist la investitorul străin. Toate aceste personaje sunt privite panoramat, fără a fi însă expediate, sunt uşor tipice fără a fi şabloane. Dorin Petrişor dovedeşte abilitatea de a extrage dintr-o tipologie exact liniile directoare de care are nevoie, aducând apoi viaţa în personaj prin detalii minimale, dar veridice şi neostentative. Se vede aici stofa de reporter şi în acelaşi timp echilibrul de prozator care îşi construieşte propria lume.

Iţele destul de complexe ale intrigii poliţiste duc înainte şi înapoi pe axa timpului, de la Revoluţie încoace, după cum topografic descriu zig-zaguri între cele trei zone ale Oraşului: Paradis, Container şi Oraşul Vechi. Această mişcare amplă care ia în evidenţă fără a fi evident tipuri umane reprezentative pentru lumea românească contemporană transformă lent lectura, dintruna detectivistică, într-una care descifrează până la urmă desenul unei parabole. Diavolul în Paradis ajunge, surprinzător, un mic eseu despre lume, despre „condiţia românească”. Lumea nouă care se naşte dintr-un oraş contorsionat de comunism are un puseu de creştere aparent minunat, dar în realitate alimentat de cele mai ordinare maşinaţiuni şi puseuri brutale. E o lume în care măştile cad toate până în final pentru a lăsa la iveală o societate dominată exclusiv de cele mai primare şi mai imorale puseuri. O junglă cleioasă şi murdară. Dar Dorin Petrişor nu şarjează, nu încearcă să se răzbune în ficţiune pentru lumea reală. Uneori ai chiar impresia că prozatorul priveşte cu mai multă duioşie personajele cele mai parşive şi ordinare, în timp ce un uşor zâmbet, deloc inocent, i-a fluturat în colţul buzelor atunci când şi-a compus personajele care mai păstrează o doză de moralitate şi decenţă. Diavolul în Paradis are marea calitate de a nu te oripila atunci când realizezi că până la urmă citeşti o oglindă menită să înfăţişeze chiar gunoiul în care te afli.

Categorie: