Reduceri!

Inevitabila noastră umbră

25,00 lei

Stoc epuizat

SKU: 9786067191356 Categorii: ,

Descriere

Subiect al dezbaterilor aprinse, psihiatria este, pe de o parte, criticată de cei ce văd în ea un instrument de control social, iar, pe de altă parte, este privită, în asociere cu neuroştiinţele, ca o speranţă în vederea găsirii unor tratamente eficiente pentru cele mai tulburătoare afecţiuni psihice. Care dintre aceste poziţii este cea justă? În lucrarea sa nuanţată şi echilibrată, psihiatrul britanic Tom Burns descrie momentele decisive din istoria psihiatriei, dar şi dilemele şi disputele privind această profesie „hibridă”, la graniţa dintre psihologic şi medical.
Cititorii vor afla la ce să se aştepte când intră în cabinetul psihiatrului, cum se face un istoric medical, cum se pun diagnosticele sau care sunt virtuţile şi limitele farmacologiei. De asemenea, Tom Burns descrie fără părtinire poziţiile pro şi contra din dezbateri actuale privind „medicalizarea” discursului psihiatric, internările involuntare, invocarea „lipsei de discernământ” în tribunale etc.
Premisa de bază a cărţii este că tulburările mentale sunt intim legate de natura noastră umană, iar psihiatria reprezintă cea mai bună cale de uşurare a suferinţei, însoţindu-ne astfel ca o „inevitabilă umbră”.