Reducere!

Inteligența emoțională

36,00 lei 30,60 lei

Stoc epuizat

Cod Produs: 5948486006084 Categorii: ,

Descriere

Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revoluție uluitoare în psihologie prin analiza importanței covârșitoare a emoțiilor în dezvoltarea personalității umane. Studiul său se citește cu sufletul la gură și ne uimește iarăși și iarăși, explicându-ne ca atunci când ne înțelegem sentimentele, situația în care ne aflăm devine mai limpede. Descoperim aici un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macină familia și societatea. Preluând rezultatele cercetărilor de ultimă ora asupra creierului și comportamentului, autorul propune extinderea conceptului de inteligență. Este binecunoscut termenul de IQ – coeficientul care măsoară inteligența umană înnăscută și care nu prea poate fi ameliorat pe parcursul vieții. O asemenea înțelegere lasă neexplicate, de pildă, situațiile în care persoane cu un IQ mediu sau relativ scăzut au cunoscut un mare succes. De aceea, autorul ne propune o psihologie care acordă un interes egal și inteligenței sentimentelor. Inteligența emoțională (EQ) presupune în primul rând conștientizare de sine, autodisciplină și empatie. Ea dă seama de felul în care ne controlăm impulsurile și sentimentele. Vestea bună este faptul că inteligența emoțională poate fi îmbunătățită. Deoarece copilăria este extrem de importanta în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, autorul pune la îndemâna părinților și profesorilor multe idei practice în această privință. Dar ea poate fi îmbunătățită și cultivată inclusiv la vârsta adultă. Daniel Goleman este redactor la The New York Times. Principalele teme pe care le abordează în articolele sale sunt inspirate din științele comportamentale și ale funcționării creierului. A predat la Harvard (unde și-a luat și doctoratul) și la începutul carierei sale de ziarist a fost redactor principal la Psychology Today.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.