Reduceri!

Manual de psihiatrie socială şi psihoterapie

60,00 lei

SKU: 9789737079350 Categorii: ,

Descriere

Manualul de psihiatrie socială şi psihoterapie reprezintă o iniţiativă singulară în peisajul publicaţiilor de specialitate din România, de tratare exhaustivă a unui domeniu puţin explorat. Intenţia declarată a autorilor este introducerea unui limbaj obiectiv, dar totodată accesibil, pe înţelesul tuturor, care să deschidă calea unei comunicări reale între profesionişti şi cei afectaţi de boala psihică. Folosind termeni mai puţin uzuali în limbajul de specialitate – confruntare, peisaj, atitudine fundamentală –, cartea introduce cititorului român noţiunea de psihiatrie socială, în care „celălalt”, aşa cum este denumit în carte cel suferind de o boală psihică, este considerat egalul celui sănătos şi tratat ca atare.
Manualul vine în întâmpinarea cititorului care studiază pentru examenul de psihiatrie sau psihoterapie, indiferent de specializarea aleasă (asistent medical, medic, psiholog, nutriţionist, ergoterapeut, kinetoterapeut). Totodată, el se adresează lucrătorilor în psihiatrie, precum şi tuturor celor care au avut experienţe psihiatrice, fie ca pacienţi, fie ca aparţinători.
„În psihiatria socială, accentul se pune pe confruntarea umană cu omul bolnav psihic, adică «celălalt», aşa cum este numit atât de des în carte. Eu pot recunoaşte în celălalt un egal. El este, în pofida alterităţii, un om deosebit de normal, la fel ca mine. Pot recunoaşte însă şi caracterul diferit, străin, pe care abia dacă îl înţeleg sau nu îl înţeleg deloc, şi care îmi indică în mod clar o diferenţă faţă de celălalt. În psihiatria socială este întotdeauna vorba despre proiectarea acestei relaţii complexe, despre completitudinea percepţiei mele în ceea ce îl priveşte pe celălalt, despre atenţia faţă de el şi despre propria-mi disponibilitate pentru nou, pentru neaşteptat. Ideea este de a învăţa continuu.”