Descriere
Cartea criticului şi doctorului în filologie Cornel Căpuşan e alcătuită din secţiuni eseistice axate pe marile filoane tematice sadoveniene, pe care urmăreşte a le releva în speţă prin romanul Nopţi de Sânziene. Critica sa reţine, cu un ochi sigur, atent, dar şi afectuos, atât dramatismul devenirii, al zbaterilor, eşecurilor şi căutărilor etern umane, căt si fidelitatea oglindirii realităţilor istorice în care se ancorează obiectiv opera. Prin această ultimă apariţie, predilecţia pentru tratarea firească şi adâncită a „categoriei” monumentalului se înscrie în linia volumelor anterioare, Orfeu – motivul permanenţei în lirica Renaşterii (1978) şi Imagini ale lumii (1987).