Termeni și condiții
DAC REVOLUTION S.R.L. este operatorul economic al Tonomatul.ro
Tonomatul.ro este un anticariat online care se ocupă cu vânzarea de cărți vechi și noi, aparținând unei categorii vaste de domenii. Tonomatul.ro comercializează produse în stare bună, în proporție de 99% fără defecte, iar în cazul în care acestea există, vor fi menționate în descrierea produsului.
Comenzile pot fi realizate doar prin intermediul site-ului www.tonomatul.ro.
Prin plasarea unei comenzi, cumpărătorul/utilizatorul este de acord cu Termenii și condițiile impuse de Vânzător și cu Politica de Confidențialitate și de Prelucrare a datelor cu caracter personal.
Prin bifarea căsuței corespunzătoare în momentul trimiterii comenzii utilizatorul confirmă că a citit, a înțeles și acceptă Termenii și Condițiile prezentate în continuare.
Vă rugăm să parcurgeți cu atenție Termenii și Condițiile prezentate în continuare, astfel încât acceptarea acestora de către dumneavoastră să fie în cunoștință de cauză.
1. Definiții:
1.1. Vânzător: DAC REVOLUTION S.R.L.
1.2. Cumpărător/Utilizator: orice persoană care are capacitatea de exercițiu necesară și care poate accesa site-ul tonomatul.ro în vederea achiziționării de produse.
1.3. Comandă: acord între vânzător și cumpărător/utilizator realizat online, prin care vânzătorul este de acord să livreze produsele selectate de cumpărător în schimbul unui preț ce va fi achitat de către cumpărător.
1.4. Cont: modalitate de înregistrare a unui utilizator, prin intermediul unei adrese de e-mail și a unei parole, în scopul eficientizării plasării comenzilor, creării unui coș de cumpărături, primirii a două e-mailuri referitoare strict la comanda plasată sau primirii de oferte.
1.5. Coș de cumpărături: modalitate de selectare a produselor într-o secțiune pusă la dispoziție de site-ul www.tonomatul.ro prin care utilizatorii pot adăuga produse ce vor fi cumpărate în acel moment sau care pot fi păstrate spre achiziționare la o dată ulterioară.
2. Drepturile și obligațiile vânzătorului
2.1. Vânzătorul are dreptul de a încasa prețul produselor vândute în termenul și condițiile prevăzute la punctul 4.
2.2. Vânzătorul are obligația de a livra produsele selectate/solicitate de cumpărător prin comanda plasată conform caracteristicilor și descrierii produsului ce au fost luate în considerare de cumpărător la momentul trimiterii comenzii.
2.3. Vânzătorul are obligația de a transmite conform și la timp comanda plasată de cumpărător.
2.4. În cazul în care o comanda plasată conține produse care nu se mai află pe stoc, sunt deteriorate, distruse sau nu mai corespund descrierii ce a reprezentat un motiv determinant pentru cumpărător în momentul transmiterii comenzii, vânzătorul se obligă să îl notifice pe cumpărător despre acest aspect.
3. Drepturile și obligațiile cumpărătorului
3.1. Cumpărătorul are obligația de a achita prețul produselor achiziționate în termenul și condițiile prevăzute la punctul 4.
3.2. Cumpărătorul are obligația de a verifica cu atenție descrierea produsului în cazul comenzilor online sau să ceară informații în cazul comenzilor telefonice, astfel încât să fie evitate neclaritățile ce pot conduce la anularea comenzilor sau la angajarea răspunderii vânzătorului.
3.3. Cumpărătorul este răspunzător de furnizarea corectă a informațiilor necesare facturării și livrării produselor.
3.4. Cumpărătorul are dreptul de a modifica o comandă în cel mai scurt timp de la momentul la care a fost plasată, prin telefon, de luni până vineri, între orele 10-18. Comanda nu mai poate fi modificată odată ce a fost preluată de curier. Totodată, cumpărătorul înțelege că vânzătorul își rezervă dreptul de a nu mai lucra cu clienții care solicită foarte des modificarea comenzilor.
3.5. Cumpărătorul are dreptul de a returna produsele achiziționate în termen 14 zile de la primirea lor, plus alte 16 zile oferite în plus, fără nicio motivare, conform prevederilor OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor la distanță.
3.6. În vederea efectuării returului, cumpărătorul va contacta vânzătorul la numărul de telefon 0753.080.480, de luni până vineri în intervalul orar 10-18, pentru a i se comunica detaliile procedurii de retur a produselor.
4. Prețul și modalitățile de plată
4.1. Prețul afișat pe site în momentul plasării comenzii este prețul final, cumpărătorul având obligația de a-l achita în momentul trimiterii solicitării online, în momentul primirii coletului prin curierat sau în momentul ridicării de la sediul vânzătorului.
4.2. Cumpărătorul are la dispoziție următoarele modalități de plată a prețului:
I. Ramburs, la primirea coletului prin curierat;
II. Prin depunere în contul bancar al vânzătorului.
5. Livrarea produselor
5.1. Cumpărătorul poate opta pentru următoarea modalitate de livrare:
Prin serviciul de curierat, comenzile plasate într-o zi lucrătoare, înainte de ora 15:00, vor fi expediate în aceeași zi, în timp ce comenzile plasate într-o zi lucrătoare, după ora 15:00, sau într-o zi nelucrătoare vor fi expediate în următoarea zi lucrătoare.
6. Mențiuni privind utilizarea site-ului www.tonomatul.ro
6.1. Utilizatorul/vizitatorul site-ului Tonomatul.ro, în momentul folosirii acestuia în vreuna dintre următoarele modalități: vizualizare produse, verificare oferte, creare coș de cumpărături (nefinalizat prin transmiterea comenzii), selectarea de produse favorite, consimte la furnizarea acestor acțiuni către deținătorul site-ului, informațiile obținute fiind folosite în scop de feedback sau de marketing al produselor puse în vânzare ori pentru îmbunătățirea serviciilor oferite prin intermediul www.tonomatul.ro.
7. Confidențialitate și Prelucrarea datelor cu caracter personal
7.1. DAC REVOLUTION S.R.L. se obligă să respecte legislația privind protecția datelor cu caracter personal, în calitate de operator de date, conform Regulamentului general privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal (Regulamentul (UE) 2016/679 – GDPR).
7.2. DAC REVOLUTION S.R.L., cu sediul în București, Sectorul 3, Bd. Camil Ressu, Nr. 27, are ca obiect de activitate comercializarea de cărți vechi și noi. Acest document are rolul de a vă informa cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în contextul utilizării paginii de internet www.tonomatul.ro.
7.3. Definiții:
7.3.1. ”Date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”);
7.3.2. ”Prelucrare” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal;
7.3.3. ”Operator” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal;
7.3.4. ”Persoană împuternicită de operator” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului;
7.3.5. ”Consimțământ al persoanei vizate” înseamnă orice manifestare de voință liberă, specifică, informată și lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declarație sau printr-o acțiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate;
7.3.6. ”Parte terță” înseamnă o persoană fizică sau juridică, autoritate publică, agenție sau organism altul decât persoana vizată, operatorul, persoana împuternicită de operator și persoanele care, sub directa autoritate a operatorului sau a persoanei împuternicite de operator, sunt autorizate să prelucreze date cu caracter personal.
7.4. Categorii de date cu caracter personal prelucrate
7.4.1. DAC REVOLUTION S.R.L. prelucrează datele persoanelor care utilizează site-ul www.tonomatul.ro în momentul înregistrării prin crearea unui cont, ori în momentul plasării comenzii dorite, categoria de date cerute și procesate fiind: nume, prenume, adresă de facturare, adresă de livrare, adresă de email, număr de telefon.
7.4.2. De asemenea, prin folosirea site-ului www.tonomatul.ro sunt procesate date referitoare la modul de utilizare a website-ului, precum comportamentul/preferințele/obișnuințele utilizatorului, și orice alte categorii de date care sunt furnizate în mod direct în contextul creării contului, transmiterii comenzii sau în orice mod care rezultă din utilizarea site-ului.
7.4.3. Crearea contului de utilizator se poate face prin introducerea datelor pe site-ul Tonomatul.ro.
7.4.4. În cazul în care se dorește crearea unui cont de utilizator doar înainte de finalizarea unei comenzi, site-ul va solicita adresa de e-mail a utilizatorului, pe baza căreia va fi creat automat un cont. În eventualitatea în care comanda nu este finalizată, datele solicitate (adresa de e-mail și datele introduse pentru livrare/facturare) nu vor fi stocate de tonomatul.ro, iar contul creat va fi șters automat.
7.4.5. DAC REVOLUTION S.R.L. prelucrează datele cu caracter personal furnizate în mod direct de către vizitatorii site-ului www.tonomatul.ro, cum ar fi cele din cadrul secțiunii de Contact: întrebări, reclamații, ș.a., în măsura în care astfel de date sunt transmise.
7.5. Scopurile și temeiurile prelucrării
7.5.1. Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal, aparținând clienților Anticariatului tonomatul.ro, sunt următoarele:
I. Desfășurarea corespunzătoare a relației contractuale din perspectiva facturării, expedierii, livrării și a preluării comenzii, pentru informarea cu privire la statusul acesteia sau a eventualelor motive privind imposibilitatea onorării comenzii.
II. Îndeplinirea obligațiilor legale ce incumbă Anticariatului tonomatul.ro, în contextul serviciilor prestate prin intermediul site-ului, cum ar fi obligațiile fiscale sau obligațiile de arhivare impuse de lege.
III. Pentru activitățile de marketing, respectiv pentru transmiterea prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță (e-mail, SMS), a ofertelor, promoțiilor sau noilor apariții în stoc, privind produsele și serviciile oferite.
IV. Pentru efectuarea diverselor analize, rapoarte privind modul de funcționare a site-ului, realizarea de profiluri de preferințe de consum și pentru orice demersuri a căror finalitate este îmbunătățirea experienței oferite de site-ul www.tonomatul.ro.
V. Pentru a răspunde întrebărilor adresate prin intermediul site-ului, pentru rezolvarea plângerilor/reclamațiilor și pentru îmbunătățirea experienței utilizatorului în folosirea site-ului.
7.5.2. Temeiul prelucrării prevăzute la punctul 7.5.1. este contractul încheiat între DAC REVOLUTION S.R.L. (Vânzător) și client (cumpărător), în baza căruia ambele părți trebuie să își îndeplinească obligațiile asumate, iar executarea acestora de către vânzător presupune o astfel de procesare de date. Refuzul de a furniza datele necesare poate avea drept consecință imposibilitatea derulării raporturilor contractuale.
7.5.3. În contextul prevăzut la punctul 7.5.3. temeiul prelucrării este reprezentat de consimțământul utilizatorului, în măsura în care a ales să îl furnizeze și a fost de acord cu prelucrarea în acest scop.
7.5.4. Consimțământul în acest scop poate fi exprimat odată cu crearea contului, ulterior acestui moment prin accesarea secțiunii ”Informațiile contului meu” sau odată cu plasarea comenzii, prin bifarea căsuței corespunzătoare. Pentru dezabonare și, implicit retragerea consimțământului privind prelucrarea în acest scop, se poate accesa secțiunea din finalul fiecărui e-mail/SMS transmis în scop de marketing ori prin accesarea secțiunii ”Informațiile contului meu”.
7.5.5. Furnizarea datelor personale în scop de marketing reprezintă o acțiune voluntară, iar refuzul utilizatorului în acest sens nu va avea nicio urmare negativă în derularea raporturilor contractuale.
7.5.6. Vizitatorilor site-ului tonomatul.ro le vor fi prelucrate datele cu caracter personal furnizate direct și voluntar, cu scopul transmiterii (prin e-mail/SMS) a ofertelor și promoțiilor legate de produsele și serviciile oferite, date ce sunt puse la dispoziție voluntar prin completarea formularului de newsletter pus la dispoziție pe site. Pentru dezabonare se pot folosi opțiunile prezentate la punctul 7.5.4.
7.6. Durata prelucrării
7.6.1. În principiu, DAC REVOLUTION S.R.L. va prelucra datele cu caracter personal furnizate de clienți/utilizatori atât cât este necesar pentru derularea relațiilor contractuale. De asemenea, datele vor fi prelucrate atât timp cât este păstrat contul creat, este efectuată o comandă online sau telefonică.
7.6.2. Datele vor fi prelucrate și ulterior încetării raportului contractual conform obligațiilor ce revin DAC REVOLUTION S.R.L., cum sunt cele financiar-contabile (realizarea documentației contabile justificative exercițiului financiar; se are în vedere inclusiv obligația legală privind păstrarea documentelor contabile timp de 10 ani de la încheierea exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite).
7.6.3. Prin selectarea opțiunii de ștergere a contului de utilizator (Informațiile contului meu -> Ștergere cont) această acțiune va fi interpretată în sensul dezabonării de la primirea ofertelor, promoțiilor și a informațiilor referitoare la noile apariții privind produsele și serviciile DAC REVOLUTION S.R.L. oferite prin intermediul site-ului, prin email sau SMS.
7.6.4. Dacă se optează pentru ștergerea contului de utilizator însă, în baza acestuia există cel puțin o comandă activă, cererea de ștergere va fi înregistrată după onorarea comenzii respective (Livrarea produselor, achitarea prețului), cu excepția cazului în care aceasta a fost anulată în prealabil fără a prejudicia societatea DAC REVOLUTION S.R.L.
7.6.5. Prevederile precizate la punctul anterior (7.6.3.) referitoare la ștergerea contului nu provoacă automat încetarea prelucrării datelor cu caracter personal. În cazul în care se dorește încetarea prelucrării ori ștergerea datelor furnizate, se poate proceda conform punctului 7.9.
7.6.6. În cazul retragerii consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal în scop de marketing (vezi pct. 7.5.1. pct. iii) și pct. 7.5.4.), va înceta procesarea datelor în acest scop, fără însă a fi afectate prelucrările efectuate anterior retragerii consimțământului.
7.7. Dezvăluirea datelor cu caracter personal
7.7.1. Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare, DAC REVOLUTION S.R.L. poate dezvălui datele furnizate de utilizatori către parteneri, terțe persoane sau entități care sprijină activitatea desfășurată, precum: firme de curierat, furnizori de servicii IT sau de marketing ori către autoritățile publice locale/centrale conform prevederilor legale, în următoarele cazuri exemplificativ enumerate:
I. Pentru administrarea site-ul www.tonomatul.ro;
II. În situația în care această comunicare este necesară pentru atribuirea de premii sau alte facilități ce îi revin utilizatorului ca urmare a participării la diverse campanii promoționale organizate de DAC REVOLUTION S.R.L.;
III. Pentru realizarea activității de marketing (transmitere oferte și promoții);
IV. Pentru menținerea, personalizarea și îmbunătățirea site-ului și a serviciilor derulate prin intermediul acestuia;
V. Pentru efectuarea diverselor analize, strângere de date, pentru testarea, cercetarea și monitorizarea tendințelor de utilizare și activitate a utilizatorului, precum și pentru dezvoltarea caracteristicilor de siguranță și autentificare;
VI. Atunci când dezvăluirea datelor cu caracter personal este prevăzută de lege.
7.8. Transferul datelor cu caracter personal
7.8.1. Datele cu caracter personal furnizate către DAC REVOLUTION S.R.L., la cererea utilizatorului sau în contextul îndeplinirii unei obligații impuse de lege, pot fi transferate în afara României, dar numai către state din Uniunea Europeană sau Spațiul Economic European.
7.9. Drepturile Utilizatorului
7.9.1. În calitate de persoană vizată, conform Regulamentului GDPR privind prelucrarea datelor cu caracter personal, utilizatorul are următoarele drepturi:
7.9.1.1. Dreptul la informare, respectiv dreptul de a primi detalii privind activitățile de prelucrare efectuate de către DAC REVOLUTION S.R.L., conform celor descrise în prezentul document;
7.9.1.2. Dreptul de acces la date, respectiv dreptul de a obține confirmarea din partea DAC REVOLUTION S.R.L. cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și detalii privind activitățile de prelucrare, modalitatea în care sunt prelucrate datele, scopul în care se face prelucrarea, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, etc;
7.9.1.3. Dreptul la rectificare, respectiv dreptul de a obține corectarea, fără întârzieri nejustificate, de către DAC REVOLUTION S.R.L. a datelor cu caracter personal inexacte, precum și completarea datelor incomplete; Rectificarea/completarea va fi comunicată fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil sau presupune eforturi disproporționate;
7.9.1.4. Dreptul la ștergerea datelor, fără întârzieri nejustificate, („dreptul de a fi uitat”), în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive:
I. acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
II. în cazul în care este retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
III. în cazul în care persoana vizată se opune prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze;
IV. în cazul în care datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
V. în cazul în care datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;
VI. datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale conform dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidenta căruia se află operatorul.
7.9.1.5. Este posibil ca, în urma solicitării de ștergere a datelor, DAC REVOLUTION S.R.L. să anonimizeze aceste date (lipsindu-le astfel de caracterul personal) și să continue în aceste condiții prelucrarea pentru scopuri statistice;
7.9.1.6. Dreptul la restricționarea prelucrării, în măsura în care:
I. persoana contestă exactitatea datelor, pe o perioadă care permite verificarea corectitudinii datelor;
II. prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
III. operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
IV. persoana vizată s-a opus prelucrării (altele decât cele de marketing direct), pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.
7.9.1.7. Dreptul la portabilitatea datelor, respectiv:
I. dreptul de a primi datele cu caracter personal într-o modalitate structurată, folosită în mod obișnuit și într-un format ușor de citit;
II. dreptul ca aceste date să fie transmise de DAC REVOLUTION S.R.L. către alt operator de date, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
7.9.1.8. Dreptul la opoziție în ceea ce privește activitățile de prelucrare se poate exercita prin transmiterea unei solicitări; în orice moment, din motive legate de situația particulară în care se află persoana vizată, datele care o vizează pot fi prelucrate în temeiul interesului legitim al DAC REVOLUTION S.R.L. sau în temeiul interesului public, cu excepția cazurilor în care DAC REVOLUTION S.R.L. poate demonstra că are motive legitime care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanelor vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
7.9.1.9. Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate, respectiv dreptul de a nu fi subiectul unei decizii luate numai pe baza unor activități de prelucrare automate, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;
7.9.1.10. Dreptul de a vă adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanțelor competente, în măsura în care considerați necesar.
8. DREPTURI DE AUTOR
8.1. Întregul conținut al site-ului tonomatul.ro (inclusiv, dar fără a se limita la imagini, texte, coperți, scripturi, elemente grafice, web, logo precum si alte date) este proprietatea DAC REVOLUTION și a partenerilor și furnizorilor săi, fiind protejat de Legea dreptului de autor si de legile privind proprietatea intelectuală și industrială.
8.2. Folosirea fără acordul scris al DAC REVOLUTION a oricăror elemente dintre cele enumerate mai sus se pedepsește conform legilor în vigoare.
8.3. Preluarea informațiilor despre produse (texte sau imagini) fără acordul scris al DAC REVOLUTION S.R.L. este considerată furt și atrage sancțiunile legale corespunzătoare.
9. DISPOZIȚII FINALE
9.1. Anticariatul DAC REVOLUTION onorează orice comandă efectuată pe site sau telefonic, cu următoarele excepții:
I. Produsele nu se găsesc în stoc;
II. Produsele s-au pierdut fizic în depozit (probabilitate de 1-2%);
III. Clientul are un comportament nepotrivit în relația cu angajații societății (în scris, la telefon sau față în față; comportamentul nepotrivit se poate manifesta prin insulte, jigniri, amenințări, violență fizică sau verbală, precum și orice alte acțiuni ce lezează demnitatea și/sau integritatea fizică sau psihică a angajaților societății).
9.2. DAC REVOLUTION își rezervă dreptul de a actualiza termenii și condițiile prezente fără o notificare prealabilă a persoanelor care utilizează Site-ul, modificările producând efecte de la momentul publicării lor pe Site. Clienții au obligația de a verifica periodic clauzele cuprinse în rubrica „Termeni și Condiții”.
9.3. DAC REVOLUTION își rezervă dreptul de a opera modificări de formă, conținut, așezare, produse, prețuri, fără a fi necesară notificarea în prealabil a Clienților despre acestea.