Legile psihologice ale evolutiei popoarelor – Gustave Le Bon

Pe măsură ce ştiinţă a avansat, s-a dovedit şi vanitatea teoriilor egalitariste şi s-a demonstrat că abisul mental, creat în trecut în sânul indivizilor şi a raselor, nu putea fi acoperit decât prin acumulări ereditare foarte încete. Psihologia modernă, alături de lecţiile dure ale experienţei, a demonstrat că instituţiile şi educaţia care se potrivesc în cazul anumitor indivizi şi popoare, pot fi dăunătoare altor indivizi şi popoare. Însă nu stă deloc în puterea filosofilor să distrugă ideile care s-au impus în lume, atunci când recunosc faptul că acestea sunt eronate. Ca şi un fluviu care nu ţine cont de diguri atunci când se revarsă din cauza inundaţiilor, ideile îşi continuă parcursul devastator şi nimic nu le poate încetini evoluţia.