Reduceri!
A fost un destin
95,00 lei 85,00 lei
Descriere
Un volum autobiografic și, în egală măsură, o mărturie despre ceea ce a însemnat istoria recentă a României pentru un destin individual, autorul însuși fiind un istoric al cărui îndemn este să privim întotdeauna dincolo de manifestările de suprafață ale lumii. În cuvintele sale: „Eu sunt istoric și, până la urmă, aproape fără să vreau, am scris o istorie a ceea ce am trăit eu cu familia și prietenii mei, fiind un martor al evenimentelor petrecute de-a lungul a șase decenii. Am insistat uneori asupra unor cazuri particulare ale unor prieteni, colegi sau membri ai familiei mele, făcând voit exces de detalii pentru a ilustra mai convingător viața cotidiană din perioada antebelică, războiul, instaurarea comunismului, a terorii, a „relaxării“ și, în final, a „nebuniei ceaușiste“, ceea ce istoricii au cam neglijat. Ca istoric știu prea bine că judecăți de valoare se emit pe baza documentelor, iar memorialistica intră în categoria izvoarelor de mâna a doua, menite doar de a colora analiza seacă a unor fonduri arhivistice sau de a contribui la reconstituirea atmosferei în care s-au desfășurat anumite evenimente. Când am luat condeiul în mână nici nu mi-am propus să scriu o istorie propriu-zisă a unei epoci, de fapt a mai multor perioade distincte, dar înlăn¡uite, ci să aștern pe hârtie doar ceea ce am văzut, am auzit, am trăit, inclusiv unele evenimente la care am participat nemijlocit.”