Reduceri!

Baricadele vol. II

28,50 lei

SKU: 9786067630602 Categorii: ,

Descriere

Și aș fi vorbit mult, iar dumneavoastră m-ați fi certat, apoi eu aș fi tăcut mult, și dumneavoastră ați fi tăcut și mai mult, am fi fost chiar așa, ca doi oameni care știu cum  zdrobește viața, căci avea dreptate Talmudul, și domnia voastră aveați dreptate să nu uitați acest amănunt, că suntem asemenea măslinelor și dăm din noi tot ce avem mai bun doar când suntem zdrobiți, dumneavoastră știți orchestra aceea care cântă o melodie atât de frumoasă, încât nimeni nu mai dorea să asculte altceva până la moarte, întocmai așa aș fi vrut și eu să nu se încheie niciodată noaptea care s-a încheiat, să nu izbucnească soarele acesta palid, să nu mai fie decembrie în lume, și nici cetățeni pe trotuare, și nici tramvaie, să rămână numai și numai cuvintele din cartea aceasta, cartea aceasta în care cărțile sunt ucise cu brutalitate, așa cum și viata ucide oamenii. (Andrei Craciun)